Brașovul săsesc: o scurtă istorie a Kronstadtului și cum o citești pe străzi

Un oraș cu trei nume

Stai în Piața Sfatului și te afli într-un oraș care, cea mai mare parte a istoriei sale, a răspuns la trei nume: Corona în latină, Kronstadt în germană, Brassó în maghiară — și Brașov în română. Coroana pe un trunchi de stejar cu rădăcini, stema orașului, e sculptată deasupra vechilor porți. Timp de șapte secole, cei care au ridicat aceste ziduri, biserici și case de breaslă au fost sașii transilvăneni și, deși azi în regiune mai trăiesc doar câteva mii dintre urmașii lor, Brașovul e încă, la vedere, orașul pe care l-au făcut ei. Iată o scurtă istorie a Kronstadtului și un ghid pentru a o citi pe străzi.

Cavalerii și coloniștii (1211–1300)

În 1211, regele Andrei al II-lea al Ungariei le-a dat Cavalerilor Teutoni Țara Bârsei — Burzenland, depresiunea fertilă încercuită de munți în care stă Brașovul — ca să păzească granița de sud-est a regatului. Cavalerii au ridicat fortificații și au adus coloniști, dar erau prea ambițioși pentru gustul regelui, care i-a alungat în 1225. Coloniștii au rămas.

Erau coloniști de limbă germană, veniți mai ales din zona Rinului și a Moselei, numiți colectiv „sași”, deși puțini veneau din Saxonia. Prima mențiune scrisă a zonei ca pământ săsesc, *Terra Saxonum de Barasu*, datează din 1235. Cea mai veche clădire care încă stă în picioare în Brașov le aparține: Biserica Sfântul Bartolomeu, ridicată între circa 1225 și 1260 în vechea așezare Brașovechi, gotică timpurie pe un schelet romanic.

Orașul negustorilor (1300–1500)

Kronstadtul s-a îmbogățit din comerț. Stătea acolo unde drumurile din Țara Românească și Moldova intrau în Transilvania și mergeau mai departe spre Europa Centrală, iar negustorii lui se ocupau de toate, de la postav și obiecte de metal la mirodenii și ceară. Privilegiile regale îi dădeau orașului un cuvânt greu asupra mărfurilor care treceau pe aici; comunitatea săsească se conducea singură, prin propriul sfat și prin dregători aleși.

Bogăția aceasta a plătit marea biserică din piața centrală, începută în 1383 și terminată în jurul lui 1477, după întreruperi — printre care o incursiune otomană în 1421. E cea mai mare biserică gotică din această parte a Europei, lungă de circa 89 de metri, cu un turn de 65 de metri. Azi o numim Biserica Neagră, nume primit abia după marele incendiu din 1689.

Ziduri, bastioane și bresle

Kronstadtul n-a fost niciodată orașul unui senior; a fost un oraș al burghezilor și s-a apărat singur. Din secolul al XV-lea, cetățenii au înconjurat centrul cu un inel de ziduri, cu turnuri și bastioane întreținute fiecare de o breaslă — țesătorii, fierarii, frânghierii, tăbăcarii, aurarii. Când te plimbi pe aleea de sub Tâmpa sau pe Strada După Ziduri, mergi de-a lungul acelor ziduri.

• Bastionul Țesătorilor e cel mai bine păstrat și găzduiește azi un muzeu al fortificațiilor orașului, cu o machetă a Kronstadtului din secolul al XVII-lea — cea mai bună introducere în orașul vechi.
• Bastionul Graft, construit între 1515 și 1521 peste un pârâu, și Turnul Alb și Turnul Negru de pe pantă oferă priveliștile clasice peste acoperișuri.
• Poarta Ecaterinei, ridicată de breasla croitorilor în 1559, e singura poartă originală a cetății păstrată. Cele patru turnulețe de colț arătau că orașul avea *ius gladii* — dreptul de a judeca și de a condamna la moarte.
• Strada Sforii, celebra ulicioară îngustă, era un culoar pentru pompieri în orașul secolului al XVII-lea.

Honterus și Reforma (anii 1530–1540)

Marea figură intelectuală a Kronstadtului este Johannes Honterus (1498–1549), umanist născut în oraș, care a studiat și a lucrat la Cracovia și Basel înainte de a se întoarce acasă și a-l transforma. În 1533 a întemeiat un gimnaziu umanist — școala care îi poartă și azi numele, lângă Biserica Neagră. În 1539 a înființat o tipografie, iar în 1542 a publicat *Rudimenta Cosmographica*, un manual de geografie care a avut zeci de ediții în toată Europa. Mai presus de toate, Honterus a condus Reforma luterană printre sașii transilvăneni; Biserica Neagră e biserică luterană de atunci. Statuia lui stă în curtea bisericii.

Celălalt Brașov: Șcheii și românii

Sașii nu erau singuri. Românii trăiau în afara zidurilor, mai ales în Șchei, cartierul din vale, spre sud-vest, care își plătea propriile dări și intra în oraș pe propria poartă. Centrul lor spiritual era Biserica Sfântul Nicolae, a cărei biserică de piatră a fost începută în 1495, iar lângă ea se află Prima Școală Românească, unde în secolul al XVI-lea diaconul Coresi a tipărit unele dintre primele cărți în limba română. Junii, tinerii călăreți din Șchei care defilează și azi prin oraș în fiecare primăvară, fac parte din această poveste. Maghiarii și, mai târziu, o comunitate evreiască au adăugat alte straturi; ghidul Șchei explorează cartierul românesc.

Foc, imperiu și o țară nouă

Pe 21 aprilie 1689, în frământările care au adus Transilvania sub stăpânire habsburgică, un mare incendiu a mistuit Kronstadtul, înnegrind zidurile bisericii mari. Orașul s-a refăcut; secolele XVIII și XIX au pus fațade baroce și neoclasice pe loturi medievale, iar Piața Sfatului și-a luat forma de azi. Marea orgă Buchholz a Bisericii Negre a fost inaugurată în 1839. După 1918, Brașovul a devenit parte a României, iar sașii — o minoritate într-un stat nou.

Secolul XX și lungul rămas-bun

Al Doilea Război Mondial și urmările lui au fost devastatoare pentru sași. În ianuarie 1945, mii de etnici germani din România au fost deportați în lagăre de muncă din Uniunea Sovietică; în comunism, proprietățile au fost expropriate, iar satele colectivizate. După 1989, libertatea de a pleca a devenit o emigrare masivă în Germania, iar populația săsească a regiunii a scăzut la o mică parte din ce fusese. Povestea lor din secolul XX se împletește cu anii comuniști ai orașului — spuși în istoria noastră despre Brașovul comunist și revolta din 1987.

Cum citești Kronstadtul azi

Începe la Biserica Neagră și privește latura de sud, unde contraforții încă poartă statui, iar zidurile încă păstrează funinginea din 1689. Mergi la Bastionul Țesătorilor pentru macheta orașului vechi. Urcă la Turnul Alb la apus. Apoi ieși din oraș: bisericile fortificate din satele Bârsei, Prejmer și Hărman, și țara săsească mai adâncă din jurul Viscriului arată jumătatea rurală a aceleiași civilizații. Ghidul centrului istoric îți arată traseul.